"Life of Pi" - dincolo de film

Doubt is useful, it keeps faith a living thing. After all, you cannot know the strength of your faith until it is tested.

Deşi au trecut câteva zile de când am văzut acest film, abia astăzi am găsit îndrăzneala de a vorbi despre el. Asta pentru că mi-a fost teamă, mărturisesc. Nu obişnuiesc să disec scenarii şi nici să scriu analize de film, căci risc să mă pierd printre miile de detalii tehnice ori regizorale. Pe toate acestea, prefer să le las în seama criticilor, celor cu fler şi simţ de răspundere din domeniu. Celor care ştiu a povesti de-a fir’a păr despre ce şi cum, spre deosebire de mine, colecţionarul de emoţii neşlefuite.

De ce “Life of Pi”?, te întrebi poate.

Ei bine, pentru că e genul acela de film ce îţi rămâne întipărit nu doar pe retină, ci şi în suflet. Plin de învăţăminţe şi simţire, „Viaţa lui Pi” aduce în prim-plan subiecte precum familia, dialectica copilărie-adolescenţă-maturitate şi, nu în cele din urmă, religia. Prezentând aproape clişeic banaliţăţi cotidiene din îndepărtata Indie, filmul reuşeşte să demonteze mituri şi tabuuri, spre deliciul publicului cinefil şi cineast.

Urmărind, parcă, traiectul unui basm, filmul în sine devine un ritual de iniţiere. Rămas orfan în urma naufragiului, Pi Patel, personajul principal, are de parcurs un itinerariu ce nu va fi deloc lipsit de obstacole. Ce face însă acest film atât de interesant, e lejeritatea şi transparenţa cu care scenariul îl copiază pe cel al vieţii noastre. Eu, personal, m-am cramponat în fiecare moment de singurătatea, teama şi îndoiala eroului adolescentin. L-am privit pe el şi m-am văzut pe mine.

Doubt is useful, it keeps faith a living thing. After all, you cannot know the strength of your faith until it is tested. E una dintre replicile pe care le port şi acum cu mine. Replica ce m-a făcut să conştientizez importanţa anumitor lucruri. Ce mi-a readus credinţa rătăcită şi curajul de a nu renunţa chiar şi atunci când voi rămâne fără vâsle. Şi pentru aceasta, jos pălăria!