Succesul e pe tocuri

Am admirat mereu femeile de succes. Acele femei care au reuşit prin forţele proprii, care au muncit din greu, şi care nu s-au oprit nici atunci când, poate, singura alternativă era aceea de a renunţa.

Ce le caracterizează? Inteligenţa, tăria de caracter, perseverenţa, faptul că sunt capabile să ia atitudine atunci când situaţia o impune, şi nu în ultimul rând, devotamentul şi plăcerea cu care fac fiecare lucru în parte.

Ele sunt femeile aflate mereu pe fugă. Cele care trebuie să fie în şapte locuri deodată.  Se împart mereu între casă, birou, centre comerciale şi alte activităţi tipice unei femei.

Sincer! Le admir! De ce? Pentru că sunt femei ce pot. Pentru că în timpul zilei pun ţara la cale, închid infractori, manageriază companii, salvează vieţi (şi lista poate continua), iar seara sunt mame şi soţii. Căci nu-i aşa, o femeie împlinită nu poate fi decât cea care se bucură de căldura şi înţelegerea familiei sale. Şi dacă tot veni vorba… V-aţi întrebat vreodată ce se află în spatele unei femei de succes? Vă spun eu: se află o familie iubitoare.

Le apreciez pentru că ştiu să îmbine armonios cariera cu rolul de mamă, iubită şi prietenă. Dar merită şi mai mult aprecierea şi admiraţia mea, deoarece nu uită faptul că înainte de toate, sunt femei.

Şi mi-am promis că într-o zi voi fi asemeni lor…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s