FACEBOOK. O dependenţă de atenţie

A dori să te simţi important, ţine de natura umană. Că utilizăm Facebook-ul în acest scop, e o chestiune ce îşi câştigă dreptul de a fi dezbătută. Despre Facebook s-au scris multe, însă nu mă pot abţine să nu-mi expun şi eu umila părere.

Mai mult decât o reţea de socializare

Asemeni unui star de cinema, a fost aplaudat de unii şi criticat de alţii. La Facebook mă refer. Şi să recunoaştem: este de departe, ”vedeta” reţelelor de socializare. De ce? Pentru că facilitează comunicarea la distanţă, putând fi accesat oricând şi de oriunde. Pentru că ne ţine la curent cu noutăţile, şi totodată, pentru că se constituie într-o adevărată “unealtă” de marketing.

 Acesta este şi motivul pentru care, din punctul meu de vedere, Facebook nu mai poate fi etichetat drept “o altă reţea de socializare”. Ci, o reală oportunitate. O oportunitate de a învăţa lucruri interesante şi  de a cunoaşte persoane influente. Iar, acolo unde este cazul, o bună strategie de a-ţi promova brandul ori de a crea condiţiile unui dialog constant între tine şi clienţii tăi.

Unde începe dependenţa?

Suntem consumatori de Facebook, şi o ştim cu toţii. Îl servim dimineaţa pe stomacul gol, pe stradă, în autobuz, la şcoală ori în pauza de masă la serviciu. Îl luăm la conferinţe şi la ieşirile cu prietenii. Îl folosim ca remediu pentru plictiseală şi sfârşim prin a-i duce dorul.

Nicio zi fără Facebook! Acesta pare să fie principiul de la care e tot mai greu să ne dezicem. Nu pentru că ar fi imposibil, ci pentru că doar aşa nevoia de atenţie ne poate fi satisfăcută. Şi, dacă e să ne raportăm la Piramida lui Maslow, prin atragerea atenţiei încercăm să “bifăm” acele trebuinţe superioare, de dezvoltare  şi împlinire de sine a individului.

Am Facebook, deci exist!’

Aţi auzit de aproape brevetata afirmaţie Am Facebook, deci exist!’, nu? Ei bine, dincolo de aceste cuvinte, se găseşte un strop de adevăr. Omul este un paradox. Pe cât de evoluat, pe atât e de limitat în legătură cu acele cunoştinţe privind identitatea, menirea pe lume şi statutul său în societate. Manifestă o nevoie de permanentizare a sentimentului că este respectat, apreciat, gratificat, că există, că face parte din universul celuilalt. Iar prin Facebook cam asta se obţine.

Nu degeaba publicăm cele mai reuşite fotografii, ne întrecem în statusuri gândite prin prisma lui Ce i-ar plăcea celuilalt să vadă?’ şi avem grijă ca în lista de Friends să figureze oameni… importanţi. Ne vindem în imagini şi cuvinte în care nu credem neapărat, dar “dau” bine. În acest mod reuşim să captăm atenţia celorlalţi, pe care o măsurăm în numărul de Like-uri, Share-uri ori Comment-uri. Şi, cu cât sunt mai multe, cu atât devenim mai dependenţi de ele. Căci asta ne arată, oarecum,  că putem, că suntem buni şi ce facem contează.

 Iar acum, revenind la cuvintele de început al articolului, ţin să subliniez faptul  că omul este o fiinţă ce are nevoia de a fi un soi de  l’ombilic du monde, cum ar spune francezul. Are nevoie să simtă că este important în ochii celorlalţi, pentru ca apoi să poată “creşte”  în ochii săi. Caută cu disperare atenţie, iar Facebook pare să fie subtilitatea de care abuzăm pentru satisfacerea acestei nevoi, umane până la urmă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s