“Balul de la Castel” – o invitaţie la generozitate

balul de la castel

Iaşul e genul acela de poveste care ţi se imprimă în minte şi în suflet, şi pe care îţi doreşti să o spui mai departe. Străduţele ce păstrează şi acum ceva din atmosfera de sărbătoare a vechiului târg ori clădirile scorojite de trecerea timpului, dar care continuă să epateze prin stil arhitectural şi grandoare, mă duc adesea cu gândul la Iaşul de altădată.

Câteodată am impresia că a rămas acelaşi oraş din fotografiile alb-negru. Îmi pare şi că fiecare moment al zilei e menit să-i surprindă câte o frântură din frumuseţea, cultura şi istoria ce îi poartă semnătura. Cu toate acestea însă nimic nu pare să amintească mai mult de vremurile bune de odinioară decât un bal fastuos dedicat unei cauze nobile.

Fii şi tu parte din poveste!

Aflat deja la cea de-a doua ediţie, “Balul de Castel” poartă pecetea unei poveşti deosebite, o poveste scrisă de Fundaţia Bethany şi inimile bune din comunitatea ieşeană.

400695_544373508946072_245765045_n

Împrumutând din graţia, bunul-gust şi opulenţa periodei La Belle Époque, cel mai aşteptat bal de peste an promite o seară demnă de ilustrat în albumul cu amintiri al fiecărui oaspete. Ţinutele care respectă cutuma vremii, acordurile muzicii de salon şi licitaţiile de obiecte de artă sunt doar câteva dintre detaliile ce vor da consistenţă şi farmec poveştii la care veţi lua şi voi parte.

“Balul de la Castel” este evenimentul pe care îl recomand cu drag oamenilor cu stare ai Iaşului, oamenilor care doresc şi care au posibilitatea de a reda zâmbetul şi speranţa a peste 30 de copii cu dizabilităţi ai centrului de recuperare finanţat de Fundaţia Bethany.

Pe 30 mai, începând cu orele 19.00, Fundaţia Bethany precum şi amfitrionii serii de bal Irina Păcurariu şi Adrian Păduraru vă dau întâlnire în Sala Turnurilor a Hotelului Restaurant ”La Castel” pentru a iscăli împreună una dintre cele mai frumoase poveşti din câte s-au auzit vreodată.

Pentru a rezerva invitaţii sau pentru a afla mai multe detalii accesaţi website-ul ori pagina de facebook a evenimentului!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s