“Scafandrul şi fluturele”- cronica unui destin tragic

scafandrul-si-fluturele_1_produs

Mi se întâmplă uneori să mă întorc la cărţile ale căror conţinuturi şi mesaje le-am interiorizat deja. Şi nu pentru că aş duce lipsă de poveşti, ci pentru că de fiecare dată când le răsfoiesc îmi pare că descopăr altceva: detalii care au scăpat ochiului curios să afle “ce se-ntâmplă în continuare“, idei pe care le găsesc mereu într-o altă lumină ori fraze consistente în subînţelesuri, adânc de pătruns.

Acesta este şi cazul cărţii lui Jean-Dominique Bauby. O carte care în ciuda firului narativ uşor de urmărit şi de digerat, găzduieşte o poveste de-o autenticitate capabilă să sfideze orice teatralism oricât de halucinant ar fi el.

“Scafandrul şi fluturele” este metafora unui destin nemilos al cărui parcurs îl face însuşi autorul, victimă a unui accident vascular. Personal, văd cartea aceasta ca pe o adevărată colecţie de confesiuni ce n-au cum să nu te mişte, mai ales atunci când vin de pe patul de spital. E un întreg colaj de amintiri, de gânduri şi de stări, pe care scriitorul le inoculează cititorilor cu fiecare cuvânt, făcându-i pe aceştia cât se poate de prezenţi în simţirile lor.

Sindromul locked-in („ închis în sine”) este diagnosticul ce-l expulzează pe Bauby într-o lume a tăcerii, a infirmităţii şi, totodată, raţiunea tuturor întrebărilor, analizelor şi controverselor împărtăşite în cartea de faţă. Deşi închistat în chiar universul său, ce-l sufocă şi având conştiinţa propriei suferinţe, autorul reuşeşte să rămână extrem de lucid. Nu se mişcă, nu vorbeşte, însă are un ochi stâng, încă mobil, a cărui clipire îl leagă de lume, de tot ce e vital.

Mă întreb dacă, nu cumva, suferim cu toţii de un locked-in syndrome. Şi nu vorbesc de ceva patologic, ci, pur şi simplu, de neputinţa noastră de a pune în cuvinte tot ceea ce gândim, visăm ori trăim. Oamenii nu-s învăţaţi să-i citească pe ceilalţi din priviri. Ca să te faci înţeles trebuie să spui. Iar dacă eu nu v-am convins, luaţi de la Bauby nişte vorbe asupra cărora să reflectaţi.

“Ce înseamnă de fapt să fii viu? Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieţii? Cine – sau ce – din noi trăieşte, se-ndrăgosteşte, caută, uită, iartă? Câtă suferinţă încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet?”

sursa foto: elefant.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s