(Psih)analiza toamnei

large

Anotimpurile sunt ca hainele pe care le ai în garderobă. Unele dintre ele te îmbracă într-o stare de confort de siguranţă de la care cu greu poţi să te dezici. Te poartă într-o incursiune a vremurilor tale bune şi te pun la masa dezbaterii celor mai frumoase şi mai intense experienţe pe care le-ai avut. Tot ele îţi povestesc de iubirile pe care le-ai trăit cu fiecare centimentru al fiinţei tale, de micile şi marile victorii sau de restul de fericire pe care, odată cu trecerea timpului, l-ai îngropat undeva, într-un colţ de suflet. Le iubeşti pentru că atunci când te etalezi sub privirile celorlalţi, devin accesoriile statement ale personalităţii tale. Şi asta-i ceea ce face diferenţa.

Altele, în schimb, nu se mulează nicicum felului tău de a fi. Le simţi cum te limitează atitudinal, dându-ţi senzaţia de înstrăinare în propria-ţi piele. Sunt haine care te obligă să te comporţi altfel decât eşti tu în mod normal şi care, cum nu ar fi de ajuns, îţi mai provoacă şi un soi de alergie emoţională. De regulă, pe acestea le repudiezi în cutii şi sertare pe care le deschizi doar când e cazul. Şi atunci cu strângere de inimă.

Aşa e şi cu anotimpurile.

De pildă, unii găsesc aerul acela primăvăratic ca un remediu pentru conştiinţa şi sufletul lor astmatic. Îl preferă pentru că îi trezeşte în simţiri, îi energizează şi le oferă o perspectivă lucidă asupra lucrurilor pe care le au de făcut. Alţii iubesc vara care-i dezinhibă şi-i poartă pe cele mai înalte culmi ale extazului. Căldura toropitoare îi împinge să se dezbrace nu doar de haine, ci şi de sentimentalisme, de gânduri şi dorinţe reprimate şi, uneori, chiar şi de caracter. Pentru alţii, însă, iarna e cel mai puternic anestezic. Se autoconstrâng să nu mai simtă, să nu mai vadă dincolo de lumea lor, să nu mai atingă nimic din ceea ce le-ar putea leza orgoliul. Un fel de exil spiritual.

Există, bineînţeles, şi categoria celor care dau curs toamnei ca unei şedinţe de terapie. Pentru aceşti oameni, toamna e anotimpul retrospectivelor, a analizelor în bătaia picăturilor reci de ploaie, a curăţeniei interioare. Multora le repugnă pentru că aduce o boare de melancolie, prevestind parcă sfârşitul. Mie îmi pare că e mai degrabă un sezon al schimbărilor, al întoarcerilor către tine însuţi.

Toamna ţi-e permis să te cufunzi în propria-ţi intimitate, fără a mai trebui să ţii piept privirilor acuzatoare ale celorlalţi. Ai voie să te ascunzi sub o pătură mare şi să începi să faci bilanţul tuturor fericirilor şi durerilor tale. Să începi să ierţi sau să-i pui la zid pe cei care te-au rănit. Ai dreptul să închizi uşa atunci când ţi se sfârşesc puterile de a mai tolera şi să rămâi un timp în lumea ta. Să cauţi în tine lucrurile de care ai nevoie sau să te abandonezi în îmbrăţişările vreunui om drag, fără nici o culpă.

Toamna aparţine acelor bucurii mărunte pe care nu apuci să le guşti în restul anului. De pildă, o plimbare în parc la ceas de seară, un film bun la care să te uiţi ghemuit în fotoliul tău preferat sau poate o carte care să-ţi servească drept inspiraţie într-o zi ploioasă.

Ceea ce mi se pare însă fascinant e faptul că toamna are un fel aparte de a aduce oamenii laolaltă. Pe unii îi găseşte pe câmpuri sau prin bucătării strângând provizii. Pe alţii îi găseşte în cafenele, printre aburii de cafea, încercând să prindă-n zbor un sfat, o vorbă bună, ceva care să-i aline, să-i îndrume sau să le dea putere şi speranţă. De fapt, cred că acesta e modul în care ne pregătim cu toţii de luptele ce vor urma: indiferent că sunt cu natura, cu ceilalţi sau chiar cu noi înşine.

Sursa foto: weheartit.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s