Principii de psihologie socială în social media marketing

twitter-psycho-1260x840

Aruncând cu privirea (a se citi mai mult de una) pe paginile de Facebook ale unor branduri românești convertite, se pare, la social media marketing, n-am putut să nu observ tendința acestora de a face mai mult marketing și mai spre deloc social media. Mi-e foarte clar că, azi, rețelele de socializare nu mai sunt ce-au fost la început, depășindu-și cu mult scopurile pentru care au fost create. Însă a nu te raporta deloc la funcțiile lor de bază în momentul construirii unei strategii de social media marketing, mi se pare o ignoranță flagrantă din partea brandurilor.
Degeaba ai un produs capabil să revoluționeze modul în care oamenii citesc, mănâncă sau merg, atât timp cât toate eforturile tale, ca brand, se concentrează exclusiv în jurul a ceea ce vrei să vinzi și mai puțin în jurul cui trebuie să vinzi. Și asta pentru că marketingul presupune, pe lângă cifre, analize SWOT și bugete, și câteva noțiuni de psihologie a omului.

Ce au în comun psihologia, marketingul și rețelele de socializare?

Răspunsul e simplu: oameni.

Sincer, nu-mi imaginez cum ai putea să vinzi ceva fără îți cunoști bine segmentul de clienți căruia i te adresezi. Cum să te încrezi în faptul că produsul tău va fi ales dintre alte zeci de produse asemenea lui, dacă nu știi exact ce le place, la ce visează, de ce anume le este teamă și în care cercuri sociale sunt integrați? Corect? Apoi, cum ți-ai putea convinge clienții să revină la tine, atât timp cât nu lași loc pentru un dialog sincer și deschis? Și, cu toate acestea, companii cu nume puternice continuă să livreze pe paginile lor de Facebook (și nu numai) conținut netargetat, flasc, care invită la orice altceva, mai puțin la discuții, așa cum e firesc să se întâmple pe o platformă de socializare.
Cum însă cred în capacitatea omului de a învăța din greșelile altora, dar mai ales din cele personale, propun să trecem în revistă câteva principii de psihologie socială de care e musai să se țină cont în construirea unei strategii de social media.

1. Compararea socială
Despre teoria comparării sociale am auzit, pentru prima dată, în cadrul unui curs de psihologie socială. Iar mecanismul care se află la baza acesteia e cât se poate de simplu: oamenii tind să se compare cu cei pe care îi consideră egali pe un plan sau altul al vieții, cu scopul de a-și evalua propriile forțe, deprinderi și abilități, în funcție de care își schimbă apoi acțiunile sau comportamentul. Cu alte cuvinte, ne lăsăm influențați de percepția pe care ne-o formăm despre ceea ce fac cei din jurul nostru.
Cum folosim acest principiu în social media? Livrând conținut relevant, proaspăt și de calitate. Astfel, consumatorul, ispitit fiind, îl va distribui și la el pe pagină, urmând ca această acțiune a lui să fie imitată de toți cei cu care socializează în online și care se raportează la el în momentul în care se autoevaluează. Tocmai de aceea, e indicat să adaptăm și updatăm în permanență conținutul, astfel încât acesta să corespundă intereselor clienților actuali și potențiali. N-ar strica și o verificare continuă a targetului care, între timp, se poate modifica.

2. Validarea socială
Atunci când nu vor să facă eforturi deosebite de gândire sau eșuează în a găsi singuri o soluție, oamenii tind să caute răspunsurile de care au nevoie în altă parte. De regulă, aruncă cu ochiul în stânga și în dreapta lor, cu speranța că acțiunile, comportamentele sau atitudinile celor în care au încredere îi vor ghida în deciziile lor ulterioare. Tocmai de aceea, o strategie de social media ar trebui să-și seteze un obiectiv de lead nurturing și să-i pună clientului la dispoziție informații utile, noutăți și resurse fie pentru a-l convinge să cumpere, fie pentru a-l fideliza prin servicii calitative de post-vânzare. Astfel, toată lumea e fericită: brandul se alege cu încă un cumpărător fidel, dispus să-i aprecieze și să-i redistribuie conținutul, iar clientul e mulțumit că are cine să-i confirme, să-i dovedească că a luat sau e pe cale să ia o decizie de cumpărare corectă.

3. Condiționarea operantă
Oricât de mult mi-a displăcut să memorez pentru examene experimentele desfășurate în această direcție, trebuie să recunosc că mi-au prins tare bine. Deși condiționarea operantă este un principiu adesea folosit în educație, aceasta poate conduce la rezultate extraordinare și în marketing. Potrivit studiilor, vorbim de condiționare operantă atunci când un comportament dezirabil este influențat fie de prezența, fie de absența unei recompense (întăriri) sau a unei pedepse.
Așadar, înainte de a pune pe picioare o strategie de social media marketing, gândește-te cum îți poți condiționa consumatorii. Una dintre variante ar fi să le oferi acestora un tip de conținut care se pliază perfect pe gusturile și modul lor de gândire. Astfel, te bucuri de share-uri și ai garanția că aceștia vor reveni la tine pe pagină pentru și mai multă interacțiune. O altă variantă, utilizată deja, e cea a concursurilor organizate pe pagina brandului. Indiferent că vorbim de un quiz, de comentarii la postări sau de voturi la fotografii, consumatorii vor da dovadă de receptivitate câtă vreme va exista o miză reală, ce le va suscita interesul.

4. Familiaritatea
Vi s-a întâmplat să vă placă o melodie abia după ce ați auzit-o de zeci de ori la radio? Ei bine, cam așa se întâmplă și atunci când vine vorba de prieteniile pe care le legăm cu anumiți oameni sau, în acest caz, cu branduri. Suntem mai predispuși să-i privim cu simpatie sau să le acordăm încredere celor pe care îi cunoaștem deja, cu care suntem familiarizați. Prin urmare, o strategie de social media orientată spre facilitarea dialogului între brand și consumatori ori prospecți este ideală. Recomandate sunt forumurile, articolele de blog, postările sau concursurile care îi pot anima pe consumatori.

Până data viitoare, vă doresc s-aveți clienți și prospecți mulțumiți, comunități impresionante în jurul brandului vostru și nu uitați să socializați cu cei care vă cumpără produsul. Mai des. Căci, până la urmă, despre asta-i vorba în social media.

Sursa foto: http://www.bandt.com.au

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s