Întâlnire cu maturitatea

blog

Maturitatea nu vine odată cu anii ce se aştern peste noi. Faptul că am atins un anumit prag de vârstă nu garantează nimănui că suntem mai serioşi sau mai înţelepţi. Nu înseamnă că am devenit capabili să luăm deciziile potrivite, că am învăţat în sfârşit să ne asumăm ceea ce facem sau că putem distinge clar între lucrurile care contează şi cele secate de valoare.

Sunt oameni care la 30 de ani cutreieră pe drumurile vieţii, pentru că nu şi-au stabilit încă o destinaţie precisă. Oameni care se avântă în fapte înainte de a pune pe cântar consecinţele şi care cred cu naivitate că pentru a obţine ceva e de ajuns să-ţi doreşti. Sunt oameni care, în ciuda numeroaselor primăveri trăite, continuă să facă slalom printre angajamente şi să-şi investească timpul în nimicuri sau în persoane care îi dezavantajează.

Totodată, există şi oameni asupra cărora viaţa s-a năpustit cu o furie incredibilă mult prea devreme. Oameni care au cunoscut durerea înainte de a se bucura de toate jocurile copilăriei sau de dansul primilor fluturi în stomac. Oameni cărora le-au fost răpite zâmbetele de timpuriu şi care au înţeles că nu poţi răzbi atât timp cât nu eşti dispus să faci şi sacrificii, nu ai o voinţă de fier şi un strop în plus de curaj.

Aşadar, maturitatea nu are neapărat legătură cu anii din buletin. Ci mai degrabă cu experienţele pe care se întâmplă să le trăieşti.

Începi să maturizezi atunci când pierzi totul şi eşti obligat să o iei singur de la capăt. Atunci când nu e nimeni care să te ridice din mizerie şi conştientizezi cât e de important să te poţi baza pe tine însuţi oricând. Să îţi menţii coloana în poziţie verticală şi să fii suficient de puternic încât să nu converteşti situaţia în care te afli într-o dramă.

Te maturizezi în clipa în care afli că ai fost trădat şi că, pentru o perioadă de timp, trebuie să convieţuieşti cu întrebările fără răspuns, cu regretele şi cu inima făcută zob. Astfel înveţi să îţi pansezi singur rănile şi descoperi că, după o vreme, nici ranchiuna şi nici puhoaiele de lacrimi nu îşi mai au rostul.

Devii matur în momentul în care oameni pe care ai avut prilejul să îi cunoşti părăsesc această lume la vârsta viselor, a speranţelor şi a iubirii la care te afli şi tu. Abia atunci îţi dai seama că viaţa chiar atârnă de un fir de aţă şi că trebuie să fii recunoscător pentru fiecare lucru bun care ţi se întâmplă şi pentru fiecare răsărit de soare pe care îl priveşti.

Tu cum te-ai întâlnit cu maturitatea?

Sursa foto: pinterest.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s