Confidenţe de septembrie

fall

Nu ştiu la alţii cum e, însă în cazul meu anotimpul preferat nu a coincis niciodată cu cel în care m-am născut. Deşi mi-am făcut intrarea în lume într-o zi de martie târziu, din cele dousprezece luni ale anului, pe nouă dintre ele mi le petrec tânjind după toamnă.

Nici primăvara nu mi-e total indiferentă, trebuie să recunosc. Însă încercările de a mă identifica cu efervescenţa şi iureşul ei de stări au fost întotdeauna zadarnice. An de an îi admir miresmele florale şi mă surprind impresionată de cromatica jovială a peisajelor ei. Ba mai mult decât atât, mă-ncearcă adesea sentimentul că asist la un vernisaj de natură vie menit să-ţi limpezească ochii cu frumos ori la un spectacol de comedie care te trimite acasă cu zâmbetul pe buze.

Dar, în ciuda esteticii ei cuceritoare, primăvara e ca o prăjitură pe care o devorezi repede doar ca să dai uitării, preţ de câteva clipe, ceea ce te macină, ce te doare în interior. E asemeni genului acela de om care te molipseşte cu buna lui dispoziţie, care îţi fură câte un zâmbet, dar care nu reuşeşte să pătrundă în sufletul tău şi să estompeze murdăria interioară, să aerisească, să dea la o parte draperiile şi să lase soarele să intre.

Toamna, în schimb, mi-e confidentă. E ca un prieten bun care te aşează în faţa unei ceşti de ceai cu lămâie şi te ajută să eliberezi de sub greutatea durerilor, a regretelor şi a gândurilor mohorâte pe care le-ai purtat până atunci cu tine.

În copilărie, toamna mirosea a caiete noi, a uniformă şcolară abia călcată şi a mere coapte în casă. Adoram foşnetul frunzelor pe care le striveam cu pantofii mei de lac, razele timide de soare ce accentuau arămiul copacilor şi liniştea pe care o întâlneam pe străzi în zilele mohorâte. Astăzi, toamna mea are mirosul cărţilor preferate şi aroma cafelei cu lapte, dar îi savurez acalmia şi esenţele de culoare cu aceeaşi bucurie ca odinioară.

Ploile ei reci îmi trezesc întotdeauna simţurile şi îmi aduc în pragul conştiinţei toate acele lucruri pe care, din cauza fricii ori a imposibilităţii de a lua o decizie, am refuzat să le confrunt şi să le hotărăsc traiectoria. Da, toamna e un soi de anotimp-terapie!

Te convinge să priveşti adânc înlăuntrul tău şi să arunci tot ceea îţi alterează fericirea, te demotivează ori contribuie la pierderea valorilor, principiilor, a esenţelor care te definesc ca om. E anotimpul propice în care poţi, în sfârşit, să renunţi la straturile inestetice ale sufletului tău, lăsând în urmă un interior la fel de curat, de frumos şi de senin precum pielea ta după ce ai îndepărtat toate straturile uscate de epidermă.

Sursa foto: pinterest.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s