“Suma zilelor” – o lectură de familie

isabel allende

Recunosc! Despre cărţile pe care le citesc, obişnuiesc să scriu cu efuziune de copil la o distanţă de câteva ore sau zile. Însă în cazul cărţii ce face subiectul acestui articol, distanţa s-a măsurat într-un şirag de săptămâni în zodia frământărilor. Un timp în care am făcut ordine în idei şi mi-am căutat curajul. Nu îmi este atât de uşor să aşez în cuvinte frumuseţea, esenţele şi adâncimea trăirilor pe care le-am explorat cu fiecare pagină în parte. Şi, cu toate acestea, mă încumet.

Dar acum, înainte de a vă împărtăşi detalii legate de povestea ilustrată în “Suma zilelor”, inima îmi dictează să fac altceva. Să vorbesc puţin despre omul care semnează această carte. Şi, ce poate fi mai frumos decât să mă supun vocii interioare, nu?

Ei bine, cu toate că numele nu-mi este deloc străin, Isabel Allende s-a întruchipat într-una dintre cele mai recente revelaţii ale mele. Cu sau fără voia ei, am descoperit-o într-o lumină pastelată, care a reuşit să-i sublinieze cele mai delicate şi admirabile trăsături sufleteşti.

Poate că sunt subiectivă, însă Isabel Allende e una dintre cele mai calde voci ale literaturii contemporane. Citind “Suma zilelor” am avut senzaţia că prezentul meu se desfăşoară într-o după-amiază cu ritmuri chiliene pe fundal şi cu gust de limonadă dulce-acrişoară, savurată preţ de o conversaţie cu o prietenă veche, undeva într-o piaţetă. Isabel e o scriitoare jovială, romantică, hazlie, dar mai ales pătimaşă. Iar asta îi atribuie scrierilor ei o naturaleţe care te cucereşte imediat.

Acesta este şi motivul pentru care “Suma zilelor” şi-a câştigat un loc pe raftul cărţilor mele de suflet. A lecturilor pe care le pomenesc oricui îmi cere o recomandare, pe care le împrumut cu drag şi pe care le citesc de fiecare dată când mă rătăcesc în mine însămi ori simt nevoia de frumos.

Fără îndoială, “Suma zilelor” e o poveste care merită citită. Scrisă sub forma unei misive către fiica trecută în nefiinţă, cartea Isabelei Allende te emoţionează şi, în acelaşi timp, îţi dă impulsul de a privi viaţa fără prejudecăţi şi de a trăi în armonie cu tine însuţi.

Încercând să depăşească momentul dispariţiei Paulei, autoarea expune o monografie a familiei sale pusă mereu la încercare. Astfel, am înţeles că familiile, ca şi iubirile, se nasc si evoluează asemeni unui organism viu. Fiecare dintre ele are propriu-i metabolism şi oricât de mult încercăm să le protejăm sau ne dorim să fie ca celelalte pe care le etichetăm ca fiind perfecte, există şi aspecte pe care noi nu le putem struni. Lucruri pe care nu le putem schimba ori împiedica să se întâmple. Dar pe care le putem accepta în viaţa noastră, înaintând către noi înşine cu promisiunea că acestea nu ne vor periclita liniştea sufletească, fericiriea şi nici nu vor constitui un reper în autodefinire.

Sursa foto: pinterest.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s