Tu știi cine ești când te privești în oglindă?

girl-looking-at-mirror1

Dacă printr-o conjunctură nefericită, toate dorințele tale, amintirile și micile plăceri s-ar risipi într-o secundă, așa-i că ar fi imposibil să te recunoști? Să știi cine ești cu adevărat? Dar dacă sub linia trasă după o introspecție minuțioasă ai constata că viața ta nu este deloc așa cum ți-ai dorit să fie? Te-ai mai regăsi în persoana pe care o privești în fiecare dimineață în oglindă?

Noi, oamenii, suntem un paradox. Din mai multe puncte de vedere. Însă ce mă intrigă deseori e discreptanța între capacitatea noastră de a ajunge la o destinație anume, oricât de întortocheat ar fi drumul, și neputința de care dăm dovadă de fiecare dată când trebuie să găsim calea către noi înșine. Și asta, indiferent că suntem nevoiți să căutăm un răspuns în adâncul nostru, o soluție sau o oază de liniște.

Chiar dacă unii dintre noi nu excelem deloc la capitolul orientare în spațiu reușim, cumva, să bifăm punctul terminus al destinației. Ne descurcăm cu brio atunci când trebuie să vizităm atracțiile turistice ale celor mai importante metropole ale lumii, în ciuda faptului că harta ni se pare indescifrabilă, iar ceilalți nu înțeleg un cuvânt din ceea ce spunem. Atunci când trebuie să găsim noua locuință a celui mai bun prieten, cu toate că direcțiile lui sunt atât de vagi încât nu ne folosesc la nimic. Sau când GPS-ul mașinii o ia complet razna și ne conduce pe un traseu total necunoscut.

Când însă vine vorba de călătoriile pe care se impune să le facem către noi înșine, cei mai mulți dintre noi ne poticnim instant. Ba mai mult decât atât, facem cale întoarsă la primul obstacol pe care îl întâlnim. În loc să ne ascultăm vocea inimii și să lăsăm pasiunea să ne îndrume pașii, e mai simplu să  plecăm urechea în stânga și în dreapta. Să urmăm directivele celor care cred că știu ce e mai bine pentru noi sau care ne demotivează cu votul lor de neîncredere.

E mult mai ușor să ne agățăm de brațul unei relații care nu ne mai împlinește ori  care a încetat demult să ne mai stârnească vreun fior decât să îi dăm drumul, chiar dacă asta înseamnă să mergem înainte neînsoțiți pentru o anumită perioadă de timp. Cumva, e mai la îndemână să ne definim prin propriile eșecuri sau prin intențiile de discreditare pe care ni le adresează alții, în loc să ne ridicăm singuri de jos, să ne scuturăm hainele și să o luăm de la capăt. Senini și cu fruntea sus, oricât de dureroasă a fost căzătura ori lovitura primită.

Atunci când le permiți altora să te influențeze negativ sau când te compromiți doar pentru a fi la fel ca cei din jurul tău, în timp, frustrările încep să locuiască în interiorul tău. Atunci când încetezi să deții frâiele propriei vieți ori când cazi la pace cu ideea de a rămâne într-o situație ingrată, întunericul începe să ia locul luminii și serenității din suflet. Și atunci, mă întreb cum rămâne cu tine însuți. Cu visurile, cu pasiunile și principiile tale? Mai esti tu omul de altădată pe care îl privești în fiecare dimineață în oglindă? Sau e o versiune nereușită a ta, construită de ceilalți și de o societate care nu mai pune preț pe esență, pe omenie ori pe lucrurile mărunte ce nasc marile bucurii, ci mai degrabă pe superficialitate și mercantilism?

Sursa foto: stylishwife.com

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s